AcasăMedicalÎn ce situații se recomandă implantul dentar?

În ce situații se recomandă implantul dentar?

Publicat pe

Implantul dentar este în prezent unul dintre cele mai solicitate tratamente stomatologice. Acesta poate înlocui cu succes dintele natural, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Spre deosebire de celelalte soluții protetice, implantul rezistă foarte bine (dacă îl îngrijești poate rezista toată viața) și îți permite să ai o alimentație normală, fără restricții. În continuare, îți prezentăm câteva dintre situațiile în care se recomandă implantul dentar. Dacă ai nevoie de un astfel de tratament, ar fi bine să apelezi la Smile Ambassador, o clinica stomatologica din Bucuresti unde vei gasi specialiști și tratamente excepționale. 

În urma unei extracții 

Extracțiile dentare sunt neplăcute nu doar din punct de vedere fizic, dar pot afecta și psihic pacienții care au nevoie de un astfel de tratament, mai ales dacă este vorba despre extracții ale unor dinți sau măsele ușor observabile. Cu toate acestea, nu trebuie să îți faci griji: în urma extracției dentare, ți se va spune exact care va fi perioada până când ți se va putea monta un implant dentar. De regulă, se așteaptă în jur de 2 luni după extracție, însă cel mai bine discuți acest aspect cu medicul tău. În acest timp, locul extracției trebuie să se vindece, iar dacă este vorba despre dinți vizibili, cum ar fi incisivii sau caninii, se poate găsi o soluție temporară, care să nu afecteze vindecarea locului extracției și să asigure un confort psihic crescut. 

Ca urmare a unui accident 

Nimeni nu poate preveni accidentele, așa că nu trebuie să te învinovățești dacă în urma unui accident ai rămas fără unul sau mai mulți dinți. Cel mai adesea, dinții pot fi pierduți ca urmare a unui accident rutier, în urma unei lovituri sau a unei căzături. Dacă acest lucru se întâmplă în oraș și dacă găsești dintele sau dinții, te poți îndrepta în cel mai scurt timp către un cabinet dentar care va încerca salvarea dintelui. Însă, acest lucru este posibil doar în prima oră de la accident și nu întotdeauna are șanse de reușită 100%. Cu toate acestea, merită să încerci, deoarece nimic nu se compară cu dantura naturală. Însă, dacă nu va reuși salvarea dintelui, nu uita că te poți bucura de un implant dentar. 

Ca urmare a parodontozei 

Trebuie să discutăm și despre această afecțiune deosebit de gravă, care netratată poate duce la pierderea întregii danturi. În funcție de stadiul parodontozei, poți pierde unul sau mai mulți dinți. În momentul în care dinții încep să se miște, trebuie să știi că nu mai pot fi salvați. Singura soluție este extracția acestora, curățarea locului și ulterior, după o anumită perioadă de vindecare, inserarea unui implant. Sunt persoane care pierd un singur dinte din cauza parodontozei și persoane care pot pierde toată dantura. De aceea, este indicat să mergi la stomatolog cât de des este nevoie, pentru a preveni parodontoza. 

Este bine de știut că în unele cazuri, nu se poate monta un implant, din cauza unor contraindicații implant dentar. Însă, alături de specialiști, se va găsi soluția ideală pentru a te bucura de un zâmbet frumos. 

Ultimele articole

Ce vezi la TV în seara asta (luni, 12 octombrie): filme, aventură și două meciuri importante

Luni seara aduce la TV dueluri sportive, aventură cu vikingi, două competiții de divertisment și seriale dramatice.

Gresia porțelanată: avantaje pentru terasă și interior

Rezistentă la îngheț, ușor de curățat și disponibilă în zeci de modele, gresia porțelanată se potrivește pe terasă, dar și în casă. Află cum o alegi.

Ce vezi la TV în seara asta (duminică, 11 octombrie): filme, competiții și un meci important din SuperLigă

Duminică seara aduce pe micul ecran aventură, reality-show-uri, quiz-uri, filme și fotbal. Iată cele mai interesante opțiuni programate între 20:00 și 22:50.

Biblioteca din living, pe gustul tău: cinci pași simpli

Biblioteca din living poate spune multe despre tine. Cinci pași prin care o adaptezi spațiului, stilului casei și lucrurilor pe care vrei să le expui.

Alte articole

Cum alegi un coniac pe gustul tău: șase repere utile

VS, VSOP sau XO? Află ce înseamnă clasificările, cum contează regiunea de producție și cum îți descoperi preferințele ca să alegi un coniac pe gustul tău.

Mobila de dormitor – așa faci cea mai bună alegere!

După bucătărie, locul unde ne preparăm hrana de zi cu zi, a doua ca...

Ce vezi la TV în seara asta (vineri, 9 octombrie): filme, reality-show-uri și două meciuri de fotbal

Programul de vineri aduce producții românești și internaționale, reality-show-uri și fotbal din SuperLiga României și La Liga.

Locuri unice în România, neștiute: iată ce poți vizita în excursii de o zi!

România este o țară impresionantă din punct de vedere turistic. Cu toții știm de...

De la colecționar la antreprenor: afacerea cu obiecte vintage

Îți plac obiectele cu poveste și casa ți s-a umplut de ele? Iată pașii prin care pasiunea pentru vintage poate deveni o mică afacere care merge.

Biblioteca din living, pe gustul tău: cinci pași simpli

Biblioteca din living poate spune multe despre tine. Cinci pași prin care o adaptezi spațiului, stilului casei și lucrurilor pe care vrei să le expui.