Băncile pe care se așază credincioșii duminică de duminică, amvonul, altarul sau sfeșnicele nu sunt simple obiecte de decor. Sunt piese folosite intens, ani la rând, într-un spațiu în care temperatura și umezeala se schimbă des. Dacă te ocupi de gospodărirea unui lăcaș de cult, fie ca membru al comunității, fie ca administrator, câteva obiceiuri simple te ajută să păstrezi mobilierul bisericesc frumos și trainic pentru mult timp.

De ce merită atâta atenție

Într-o biserică, fiecare piesă are un rost precis în desfășurarea slujbelor. Altarul este locul închinării și inima spirituală a lăcașului, de aceea îl vezi împodobit cu cruci, lumânări și icoane. Amvonul este locul din care se rostește predica în fața comunității. Alături de ele, scaunele, băncile și celelalte piese oferă cadrul potrivit pentru ritualuri și ceremonii.

Tocmai pentru că au o încărcătură spirituală, dincolo de rolul practic, felul în care arată aceste obiecte vorbește despre respectul comunității față de propriile tradiții. O bancă șubredă sau un lemn mâncat de umezeală se repară mai greu și mai scump decât se previne.

Curățarea: des și cu blândețe

Praful, ceara de lumânare și urmele lăsate de mâini se adună repede, așa că ștergerea regulată este primul pas. Alege soluția de curățat după materialul fiecărei piese: ce merge pe lemn lăcuit nu merge neapărat pe piatră sau pe metal. Ocolește substanțele agresive și bureții abrazivi, fiindcă zgârie finisajul și îl lasă fără protecție.

Un sfat de bun-simț: încearcă orice produs nou pe o porțiune mică și ascunsă, apoi folosește-l pe toată suprafața numai dacă nu apar pete sau schimbări de culoare.

Umezeala și schimbările bruște de temperatură

Dușmanul cel mai mare al mobilierului din biserici este aerul umed. Umiditatea ridicată și trecerile rapide de la frig la cald degradează materialul și deschid drumul mucegaiului. Aerisește spațiul cu regularitate, mai ales după slujbele cu multă lume, și nu lipi piesele de pereții pe care se vede igrasie. Dacă lăcașul este încălzit doar ocazional, urcă temperatura treptat, nu dintr-odată.

Ferește piesele de soarele direct

Razele care cad zilnic pe aceeași suprafață decolorează lemnul și țesăturile și usucă finisajul până la crăpare. Acolo unde se poate, așază piesele sensibile în zone umbrite. Unde nu se poate, draperiile sau jaluzelele montate la ferestrele cele mai expuse rezolvă o bună parte din problemă.

Repară la timp, nu amâna

O îmbinare slăbită, o crăpătură fină sau un picior care se clatină se agravează cu fiecare folosire. Imediat ce observi un defect, scoate piesa din uz și cheamă un specialist în restaurare ori în întreținerea mobilierului. Reparațiile făcute după ureche, cu adezivi nepotriviți sau cu cuie bătute la întâmplare, strică de multe ori mai mult decât ajută, mai ales la obiectele vechi, cu valoare pentru comunitate.

Cum păstrezi piesele care nu sunt folosite

Unele obiecte se scot doar la anumite sărbători sau ceremonii. În restul timpului, ține-le într-o încăpere uscată, ferită de praf și de murdărie. Acoperă-le cu huse de protecție sau cu pături curate, care lasă materialul să respire și îl apără de lovituri.

Sticla, cristalul și metalul cer o grijă aparte

Pentru elementele din sticlă sau cristal, folosește soluții delicate și lavete moi, neabrazive. Așa eviți zgârieturile și petele, iar suprafața rămâne limpede, fără urme.

Piesele din metal se curăță regulat cu o soluție blândă și se usucă imediat după aceea. Apa lăsată pe suprafață favorizează coroziunea și oxidarea. Un strat subțire de ceară sau de ulei special, aplicat din când în când, păstrează luciul și protejează metalul.

Greșeli de evitat

• Speli lemnul cu multă apă. O lavetă bine stoarsă este de ajuns.
• Folosești același produs de curățat pentru toate materialele din biserică.
• Lași ceara scursă de la lumânări să se întărească zile întregi pe lemn sau pe metal.
• Acoperi piesele cu folii de plastic care țin umezeala înăuntru.
• Amâni reparațiile mici până devin reparații mari.

Grija pentru aceste obiecte este o responsabilitate a întregii comunități. Un program simplu de curățenie, împărțit între câțiva oameni de încredere, și puțină atenție la semnele de uzură fac ca spațiul de închinare să rămână primitor și demn de la o generație la alta.